Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane.
Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.

Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.

Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădește o suprafață de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafață de 3 km, o întinsă așezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, din același punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta amintită anterior printr-un drum pavat. Nu se știe dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilităților și nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme și dimensiuni diferite. Ies în evidență un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.

Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin țevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea Dacică avea un standard înalt de viață.

MUZEUL CIVILIZATIEI DACICE MAGNA CURIA - DEVA

MUZEUL CIVILIZATIEI DACICE MAGNA CURIA - DEVA

Muzeul Civilizației Dacice și Romane (în trecut Muzeul Județean Deva, continuator al Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara) este un muzeu județean aflat în Deva, județul Hunedoara, România. Este organizat în trei secții: istorie, științele naturii și artă, fiind în posesia unor bunuri culturale clasate în tezaurul patrimoniului cultural național.

Vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul comitatului Hunedoara necesitau de multă vreme crearea unei instituții menite să le depoziteze, să le întrețină și să le pună în valoare. În anul 1880 s-a înfiițat Societatea de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara, care după doi ani, în 1882, reușește să fondeze o colecție de antichități.

Societatea de Istorie și Arheologie beneficiază de sprijinul lui George Bariț, care contribuie cu donații în bani și cărți. În paralel cu colecția de antichități, se constituie și colecțiile de etnografie, de mineralogie, de paleontologie și de ornitologie.

Sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane se află în palatul Magna Curia, sau castelul Bethlen, care este cea mai veche clădire monument istoric din Deva ce s-a păstrat.

Edificiul, care are un pronunțat aspect baroc, a suferit ultimele transformări ce îi dau înfățișarea de astăzi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Inițial, palatul Magna Curia a fost ridicat în stil renascentist în anul 1621 de Gabriel Bethlen (de unde și denumirea „Castelul Bethlen”) pornind de la casa existentă care a fost construită în anul 1582 de către căpitanul garnizoanei cetății Deva, Francisc Geszty.

Baile Termale Romane - Geoagiu Bai

Baile Termale Romane - Geoagiu Bai

Pe vremea romanilor, Băile Geoagiu erau cunoscute sub denumirea de „Thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“. Băile termale romane (Germisara) se păstrează aproape în aceeași formă ca și în antichitate, fiind construite în actuala localitate Geoagiu Băi, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Băile au funcționat în două faze (Germisara și ulterior Termele Dodonei). În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), care stau mărturie vieții intense din acele timpuri.

Aici este atestat și un templu dedicat Nymphaelor, dar și depuneri de altare, statui, monede și obiecte din metal prețios (șapte plăcuțe votive din aur).
După retargerea romanilor, până în Evul Mediu nu se regăsesc datele referitoare la Băile Geoagiu, fiind de presupus că au fost lăsate în părăsire. Primele mențiuni referitoare la epoca feudală provin de la Geovan Andrea Gromo, mercenar italian, comandant al gărzii principelui Ioan Sigismund Zápolya, care consemnează refacerea băilor la mijlocul sec. 16 de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei: “a înființat acolo niște băi plăcute, pe care regele le folosește adeseori”.

Pastorul german Conrad Iacob Hiltebrandt din Stetin vizitează băile între 1656-1658, consemnând în jurnalul său, printre altele “apa venea dintr-un deal pe o câmpie și era potrivit de caldă (…). Acolo unde cădea apa cu repeziciune, se afla o stânca îngustă de piatră, unde puteau ședea două persoane spate în spate iar jos era un spațiu mare, în formă de dreptunghi, în care se putea înota, cu apa până aproape de gât (…). Romanii se scăldau adeseori aici”.

Casa Memoriala Crisan

Casa Memoriala Crisan

Casa natală Crișan (Marcu Giurgiu) se află în satul cu același nume (fost Vaca) din județul Hunedoara. Este monument istoric.

Casa memorială Crișan a fost reconstruită în anul 1979, după o fotografie publicată de către istoricul Ioan Lupaș în anul 1934. Clădirea are aspectul unei casa țărănești din secolul al XVIII-lea. Sunt expuse în cele două încăperi și în anexe piese de etnografie din zona Ribița (un interior de casă moțească), obiecte reprezentative pentru istoria localității în care s-a născut Gheorghe Crișan, arme albe și de foc din secolul al XVIII-lea, material foto-documentar referitor la răscoala țăranilor români din Transilvania din 1784-1785.

Respectând arhitectura specifică a începutului de secol XVIII, clădirea are fundația din piatră, iar cele două camere și cămara sunt din bârne de lemn, casa fiind acoperită cu paie. Târnațul cu stâlpi cu arcade și acoperișul cu paie îi dau acestei case un farmec deosebit. Într-o primă cameră sunt prezentate succint câteva date și documente privitoare la istoria locală, contextul economico-social din Transilvania în preajma Răscoalei și principalele evenimente legate de aceasta. Este subliniată contribuția lui Crișan la aceasta mare ridicare a românilor transilvăneni pentru drepturi sociale și naționale și tragicul sfârșit al celor trei conducători-Horea, Cloșca și Crișan. A doua cameră este o încercare de reconstituire a unui interior de casă de secol XVIII, iar în cămară sunt expuse obiecte și unelte specifice epocii și locului.
În fata Casei memoriale se găsește bustul lui Crișan, opera a sculptorului Marcel Olinescu, lucrarea fiind realizată în anul 1929.

Marcu Giurgiu s-a născut în anul 1733 în localitatea Vaca (astăzi satul Crișan, comuna Ribița, județul Hunedoara). A fost unul dintre conducătorii răscoalei țăranilor români din Transilvania, conducând țăranii din Zarand, apoi din Câmpeni, Abrud și Cricău. Au luptat împotriva trupelor austriece, însă superioritatea forței militare austriece a suprimat răscoala. Crișan a fost prins pe 30 ianuarie 1785 și închis la Alba Iulia, urmând a fi judecat și condamnat la moarte. S-a sinucis în celula sa pe 13 februarie 1785, sugrumându-se cu curelele de la opinci

Casa Memoriala Aurel Vlaicu

Casa Memoriala Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.
În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.